Poem [1]

Speriată, nu-mi asculţi
Şoapta dulce de iubire.
De te-ntreb: e un refuz?
Prinzi a plânge în neştire.

Sânt ateu, dar azi mă rog
Creatorului, fierbinte:
Doamne, fă-o să nu plângă
Şi mai dă-i şi-un gram de minte.

Ca o umbră grea şi deasă
Vine noaptea peste noi.
Sufletele-s ostenite
Şi căscăm mereu în doi.

Eşti bătrână, nici eu tânăr,
Am uitat de primăveri.
Se se strecoară-n inimi frigul
Tristei şi pustiei ierni.

Toate trec – asta-i durerea,
După al iubirii chin
Vine chinul făr` iubire,
Nopţile uitării vin…

Astra luceşte aprins
Şi cade din ceruri apoi.
„Ce-i dragostea?” nu te întrebi,
Stea mândră căzută-n noroi…

„Klarisa” de Heinrich Heine