Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră…
~ George Topârceanu
„There’s no earthy way of knowing which direction we are going”
„Când a iubi înseamnă a suferi, înseamnă că iubim prea mult. Când aproape toate conversaţiile noastre cu prietenii se învârt în jurul LUI -problemele lui, gândurile lui, sentimentele lui – şi aproape toate propoziţiile noastre încep cu “el…”, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când îi găsim scuze pentru indispoziţiile, iritările, indiferenţa sau tăcerile prelungite, punându-le pe seama unei copilării nefericite şi încercăm să acţionăm ca terapeuţi, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când nu ne plac valorile lui, comportamentul şi caracterul lui, dar le suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare şi tandre, va dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult.
Când relaţia cu el ne periclitează fiinţa emoţională, şi poate chiar sănătatea şi integritatea corporală, e deja clar că îl iubim prea mult.”
~ Robin Norwood în „Femeia care iubeşte prea mult”
Eu nu ştiu ce vreu sa fac cu viaţa mea, doar ştiu ca eu vreau s-o fac.
Vreau sa vad lumea mea. Vreau sa vad fiecare persoana care respira pe aceasta planeta.
Vreau sa dau tuturor o imbratişare sau o stringere de mîna.
Vreau sa fac viaţa cuiva un pic mai uşoara.
Vreau sa fiu diferita de oamenii pe care îi ştiu pentru ca asta ne face pe noi frumoşi.
*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*~*
I got used to the thought that people are not forever in my life. Not for eternity. And it’s easier to live this way. I’m not sad when it’s raining. I’m not sad when I see a sunset alone. I’m not crying at beautiful stories with happy end.
It’s easier to breathe this way. To breathe air. It’s easier to need air to breathe and not someone who replaces it. That person will leave anyway and I’ll have to learn again how to breathe air.
And I’m comfortable this way.
I’m not feeling dependend or weak. I’m not bothering because of somebody who will stab another knife in my back.
This is absolutely better than beeing scared of remaining alone.
And I’m not scared because I’m already alone. I’m alone from the begining.
And I’m good.
calm down and let your soul rest … ♥
„Человек, быть может, не столько ждет любви, сколько понимания.”
~ Джордж Оруэлл
„Forsaken, fucking in the cold,
eating each other, lost
runny noses,
complaining all the time
like so many
people
that we know. „
~Richard Brautigan
It’s all about lines. The start line and the finish line. Waiting in line for a chance. And then there’s the most important line, the line separating you, from people. It doesn’t help to get too familiar. To make friends.
You need boundaries between you and the rest of the world. Other people are far too messy. It’s all about lines. Drawing lines in the sand, and praying like hell, no one crosses them.
At some point, you have to make a decision. Boundaries don’t keep other people out, they fence you in. Life is messy. That’s how we’re made. So you can waste your life drawing lines… or you can live your life crossing them.
But there are some lines… that are way too dangerous to cross. Here’s what I know: If you’re willing to take the chance, the view from the other side… is spectacular.
when i learn to fly, i'm never coming down 